Filialele PDL evaluate în funcție de prestația în campania pentru referendum. Conducerea partidului, trimisă să-l apere la televizor pe Băsescu

Filialele PDL evaluate în funcție de prestația în campania pentru referendum. Conducerea partidului, trimisă să-l apere la televizor pe Băsescu
Publicat: 09/07/2012, 19:18
Actualizat: 10/07/2012, 00:06

Cum analiza punctuală promisă de noua conducere a partidului după alegerile locale a fost depășită de evenimente, filialele PDL vor fi evaluate acum și în funcție de prestația în campania pentru referendumul de demitere a președintelui Traian Băsescu, au declarat penrtu gândul surse din PDL. Democrat-liberalii din teritoriu au primit ordinul de mobilizare a oamenilor pentru a încerca să întoarcă situația în favoarea lui Traian Băsescu.

Până la ziua votului însă, pedeliștii îi pregătesc lui Traian Băsescu trei mitinguri, primul sâmbătă la Cluj, al doilea la Iași săptămâna viitoare, și ultimul pe 26 iulie la București. De asemenea, în perioada campaniei conducerea PDL a fost consemnată să nu aibă un alt program și să iasă să-l apere la televizor pe președintele suspendat.

Mai mult, astăzi în ședința Colegiului Director, prim-vicepreședintele Dorin Florea le-a sugerat colegilor de partid care au o imagine proastră să se abțină de la comentarii în următoarea perioadă. Aluzia a fost făcută la adresa Elenei Udrea, susțin surse din partid, care i-a deranjat pe unii dintre liderii PDL cu ieșirile publice din ultima perioadă. În același tot a vorbit și senatorul Radu Berceanu.

De asemenea, pedeliștii suțin că centrul de comandă al campaniei președintelui pentru referendum va fi în Modrogan 22, șeful statului urmând să își închirieze și un sediu oficial de campanie.

După ce au stabilit primul punct al comunicării publice, „Vara asta se poartă alb”, pedeliștii vor da o formă finală strategiei în funcție de deciziile Curții Constituționale atât pe legea refeferendumului, cât și în privința revocării președinților celor două camere ale Parlamentului.

De altfel, astăzi la ședința Colegiului Director, majoritatea liderilor PDL au venit îmbrăcați în alb. Dintre toți, s-a remarcat Elena Udrea, în alb din cap până în picioare, și care avea inclusiv carcasa telefonului de culoare albă.

Blaga merge la Bruxelles

Campania pentru referendul va avea și o dimensiune externă Președintele PDL, Vasile Blaga, a anunțat că va pleca la Bruxelles penru a discuta „extrem de obiectiv” din România cu liderii PPE „și nu numai”. Liderul democrat-liberal a apreciat că la nivelul UE s-ar putea adopta o „soluție extremă” față de București și a comentat, totodată, că pe fondul neîncrederii în guvern și a „fărădelegilor și încălcărilor ale regulamentelor, legilor și Constituției” s-a manifestat o neîncredere a inversitorilor, reflectată și în căderea monedei naționale.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Primele estimări ale votului de la alegerile prezidențiale. Au apărut date despre cum ar fi...
Motivul pentru care Elena Ceaușescu a fost poreclită „Păsărica”. De ce i se spunea așa
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Povestea controversată a primului președinte din istoria României post-comuniste. Protejat al Anei Pauker, fiul de...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Sondaj Exclusiv Antena 3 CNN. Primele date despre ce au votat românii. 29% spun că...
Ipoteză surprinzătoare a unui analist german: Racheta căzută la Dnipro nu conținea explozibili. „Este o...
Alegeri Prezidențiale 2024 | Cifrele de la ora 12:00. Județele care au aruncat în aer...
Câte tipuri de AVC există. Cum s-a produs cel care l-a răpus pe Gabriel Cotabiță!...
Un român de 100 de ani a votat la o secţie din Munchen
Breaking! Cine e polițistul care s-a împușcat în cap
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Referendum local în Capitală. Prezenţa la vot în rândul bucureştenilor / Mesaj pentru cei care...
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Decizie șoc pentru Ion ILIESCU. Înalta Curte de Justiție a hotărât definitiv
Dispar micii. Situația este catastrofală
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Secțiile de votare din București pentru prezidențiale și referendum 2024: Cum vezi online lista și...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Orgoliul și mândria l-au ţinut pe Mihai Bendeac departe de Gabriel Cotabiţă: "Iartă-mă. Deși e...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Ceaușescu la vânătoare de mufloni: „A fost un adevărat infern”